Imagini - Serbare la Seminarul Teologic Ortodox din Craiova, decembrie 2018

În data de 20 decembrie 2018, la ceas de seară, elevii și cadrele didactice ale Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Grigorie Teologul” din Craiova au organizat serbarea de sfârșit de an, în sala mare a unității de învățământ. Cuvântul de deschidere i-a aparținut părintelui director Diac. Prof. Ionuț Pătularu, care a urat bun venit tuturor celor prezenți.
Invitatul de onoare al acestei serbări a fost Înaltpreasfințitul Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, care a ținut un cuvânt de mângâiere și de binecuvântare pentru tinerii noștri elevi, dar și pentru părinții prezenți la serbare. Înaltpreasfinția Sa a vorbit de bucuria praznicului împărătesc care se aproprie cu pași repezi. Vestitorii sărbătorii Nașterii Domnului Hristos sunt tinerii colindători. „Colindul este un mesaj al cerului, iar colindătorii sunt urmașii îngerilor care au vestit nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. Îngerii au fost cei care ne-au învățat să cântăm Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire! De la aceste cuvinte ale îngerilor, noi am învățat să cântăm și să-L preamărim pe Cel care a venit în lume să mântuiască neamul omenesc și să fie cu noi”.
În continuare, Părintele Mitropolit Irineu a asistat cu bucurie la programul artistic susținut de elevii Seminarului, pregătiți de profesorii diriginți. Serbarea a fost prezentată de către elevul Laurențiu Bălăceanu. În deschidere, Corul Seminarului a recitat câteva colinde, fiind coordonat și pregătit de către Asist. Univ. Dr. Victor Șapcă. De asemenea, am avut bucuria de a primi în mijlocul nostru și de a asculta pe una dintre cele mai îndrăgite voci ale cântului popular din Oltenia, anume pe doamna Zorina Bălan.
Partea a doua a serbării a început cu prezentarea obiceiului de Anul Nou, cunoscut sub numele de Sorcova, în interpretarea elevilor clasei a IX-a, coordonați de către doamna Prof. Delcea Tanța. Apoi a urmat sceneta artistică Vicleiul, piesă pusă în scenă de către colectivul clasei a XII-a, sub îndrumarea doamnei Prof. Roxana Pană. În această continuitate a bucuriei, serbarea s-a încheiat prin prezentarea obiceiului denumit Plugușorul, realizat de către elevii clasei a XI-a, sub îndrumarea părintelui Prof. Cristin Sperlea.
Evenimentul a luat sfârșit prin împărțirea de daruri și de cadouri pentru elevii seminariști și pentru cadrele didactice ale instituției noastre și prin tradiționala urare: „Nașterea lui Hristos să vă fie de folos. Sărbători fericite și la mulți ani!” (Prof. Doru Marcu, Fotograf: Gabriel N. Rușinaru)

 

Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul“ din Craiova

©